Cuvinte simple, prea multe gânduri

Ce an ciudat!…câte vise ruinate,

M-am mutat cu mintea-n altă parte...

Sunt între pustiu și furtună,

Uneori amorțită, alteori agitată,

De parcă sfârșitul ar veni îndată.

Deși începutul mi-l doresc,

Uneori visez la cum m-aș pierde printre ruine

Acolo unde nimeni nu mai știe de mine.

Un loc unde să sfârșesc această stare,

Unde nici ai mei nu mi s-ar întrista...

Iar sufletul meu din trup mi l-aș elibera.

Să nu mai fiu singură, să fiu printre stele,

Să plutesc în spațiu, în neant să petrec

Și până la-ntuneric cu lumina să mă-ntrec.

Dar mă tem ca le-aș vedea chipul în gând,

Că m-aș cutremura și nu m-aș mai putea intoarce,

Nu i-aș putea îmbrățișa, să le pot da pace.

Dar rămân aici, mai încerc câte puțin,

Până revin la cea mai optimistă fire

Și poate schimbarea se va ivi de după cortine.

Poate voi avea un spectacol mai bun,

Oamenii vor observa că exist și eu ceva mai mult.

Nu o să mă mai uite undeva-n neștire, pe mut.

Speranța mi-e vie, undeva în adâncuri,

Aprinsă de Ea, care iși așteaptă rândul la viață

Și care va șterge orice urmă rămasă de greață.

Voi învăța să trăiesc din nou.

click here - it's the background song for my thoughts

Încă o insomnie la colecție

Ce stupid, nu? Mă gândesc la tine... după atâta și atâta timp, mă gândesc la tine. Și aș vrea să nu se întâmple asta, dar uite cum un nenorocit de parfum îți intră în suflet și-n minte, în cele mai adânci șanțuri ale creierului. Ca și cum, odată inspirat, a reușit să pătrundă peste tot, fără vreo invitație, desigur. E un rebel, așa... ca tine, uneori. Și nu e ca și cum mi-ar fi plăcut vreodată parfumul acela pe care-l purtai tu mereu. Ți-am și zis asta, dar normal că nu te interesa părerea mea. Câte un puf aici, câte un puf și-acolo...și îți făceai astfel loc, ușor-ușor, în amintirile mele. Dar nu te mulțumeai să fii doar în rândul din spate la concertul vieții mele. Nu. Voiai să fii în rândul din față, să fiu eu sigură că ești acolo, să-ți simt prezența și să nu te trec doar așa, cu vederea. Niciodată nu te-ai mulțumit cu puțin. Și ți-ai instalat cortul acolo, ai dat foc la câteva sărutări și câteva gesturi, iar fumul avea esența acelui parfum al tău. Ți-l lăsai pe trupul meu, pe limba mea... și deși nu îmi plăcea, eram însetată după el. Pentru că știu că dacă îl simțeam, erai și tu prin preajmă și-mi era de-ajuns... Dar acum unde ești? De ce parfumul tău e aici și tu nu? De ce trebuie să-mi fie tot corpul răscolit doar de un miros pe care îl aveai? Și de ce mă mai simt așa? Doar a trecut atâta timp, tu ți-ai văzut de viață, iar pe mine ai știut să mă uiți... Care e secretul tău?
Îmi aduc aminte că, deși te-am alungat de atâtea ori, cu fiecare vorbă aruncată de-aiurea, realizam, de fapt, că te vreau și mai mult. Dar eram așa de furioasă pe tine că nu lupți, că nu vrei să arăți, să demonstrezi că ții la mine. Îți aruncam săgeți, dar nu te fereai de ele, nu încercai să te aperi de ele cu vreun scut și, în același timp să te apropii de mine, să-mi cucerești regatul. Bine că aici ai știut să te mulțumești cu puțin. Cel mai nepotrivit moment, aș zice. Dar așa ești tu, am încercat să te-nțeleg, inima mea cel puțin a reușit... Rațiunea te cam vorbește de rău, în schimb. Oricum, cred că trenul gândurilor mele a luat-o deja pe un alt drum și s-a pierdut într-un loc pe care am încercat de multe ori să-l uit. Și chiar credeam că am reușit... până în seara asta. Ca să vezi! Ce efecte poate avea un simplu parfum... Ceea ce mă nelămurește pe mine: oare ai întâlnit parfumul meu până acum? M-ai căutat cu privirea prin jur, în speranța că mă vei găsi? Sau eu am avut bilet în ultimul rând la concertul vieții tale?

click this - it's the background song

În al cincilea cer

Sunt în al cincilea cer, într-o cameră de vis,

Îți întâlnesc privirea și simt că m-ai prins

Într-o cădere în gol ce nu se termină niciodată.

Rămân fără suflare, pielea mi se colorează toată...

Cred că m-am îndrăgostit.

Sau poate greșesc, cine mai știe? Cine să-mi spună?

Abia dacă-mi șoptește...și pretinde că-i o glumă.

Uneori, mâinile-i șoptesc mai mult, chiar atunci când lenevește!...

Și când mâna mi-o cuprinde, sângele îmi împietrește...

Cred că m-am îndrăgostit.

Dacă în al cincilea cer, într-o cameră de vis

Simt că am ajuns în rai, în locul mult promis,

C-o viziune despre lume-n față și cu tine lângă mine,

Nu cred c-am să plec de-aici...emoțiile mi-s pline.

Sigur m-am îndrăgostit!

Playlistu' de anu' trecut

Ca orice persoană care trăiește muzica în orice sunet al ei, am un playlist care exprimă, zic eu, destul de bine stările prin care am trecut în decursul anului 2017, cu melodii care m-au făcut să dansez, să plâng, să mă îndrăgostesc sau să mă simt de parcă toată lumea era a mea. Mă gândeam să împărtășesc aici acest playlist, ca o concluzie la ceea ce a fost în acest an extrem, cu așa de multe schimbări și lecții învățate cam dureros, din păcate. Te las pe tine, cititorule, să interpretezi ce am simțit cu fiecare piesă în parte. 

P.S.: Emil Cioran spunea, în „Amurgul gândurilor”, că: „De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.”.



Ianuarie:
David Gilmour - The girl in the yellow dress
https://www.youtube.com/watch?v=7PwQrEbEnrM

Februarie:
Cred Că Sunt Extraterestru - Floare de maidan
https://www.youtube.com/watch?v=6Kyk8jBQGZY

Martie:
Pink Floyd - Shine on you crazy diamond
https://www.youtube.com/watch?v=cWGE9Gi0bB0

Aprilie:
Seafret - Oceans
https://www.youtube.com/watch?v=RpdXBjwXbMg

Mai: 
Chris Daughtry - In the air tonight (live cover)
https://www.youtube.com/watch?v=q_59RDuzwLI

Iunie:
David Bowie feat. John Frusciante - Bring me the disco king
https://www.youtube.com/watch?v=u8nuT1rDB7o

Iulie:
CHROMATICS - CHERRY
https://www.youtube.com/watch?v=CjQ2jGUNSck

August:
Mihail - Who you are
https://www.youtube.com/watch?v=eXBBmJTFuYs

Septembrie:
The Motans - August
https://www.youtube.com/watch?v=K1E8LyfRi-Q

Octombrie:
CHROMATICS - SHADOW
https://www.youtube.com/watch?v=IGUboLZx3Tk

Noiembrie:
Irina Rimes - Cosmos
https://www.youtube.com/watch?v=CPcYPtOdWJg

Decembrie:
Kaleo - Way down we go
https://www.youtube.com/watch?v=0-7IHOXkiV8

Moartea unui copac

Nu știu despre tine, drag cititor, dar în copilărie puneam preț pe orice lucrușor și făptură din jurul meu, aveam dragoste pentru orice. Probabil așa face orice copil, cine știe? 

Ei bine, când eram micuță, am început să iubesc foarte mult...un copac. Era primul de pe stradă care prindea viață primăvara și oferea cel mai frumos parfum trecătorilor, te dezmierda pur și simplu numai trecând pe lângă el. Mereu mă opream pe lângă el ca să-l admir, era copacul meu preferat. Era. Până în momentul în care nu l-am mai găsit, fusese tăiat. Cel mai frumos și parfumat copac fusese tăiat. Motivul? Nu-l știu nici acum. Cert este că mi-am pierdut o mică parte din suflet când am descoperit acest fapt și m-a motivat să scriu despre el, ca să nu fie nicicând uitat...  

Se amenință furtună afară...

Vântul se întețește cu repeziciune pe cărări,

Frunzele, proaspăt trezite din morți,

Se caută între ele, ucise de furia naturii

Și se poartă-n vânt cu un suflet de copac.

Pământul se usucă, iar râmele se tăinuiesc în străfunduri,

Lupii se agită-n haite,

Florile se sperie și se-nchid în ele,

Vrăbiile se scaldă-n praf,

Numai corbul se apropie de al său căpătâi.

Cerul își varsă lacrimile,

Rămâne fără aer, se pierde și plânge-n hohote.

Fumul sobei se răscoală-n casă,

Căci blândețea în văpaia lui se află,

Transformându-se in scrum.

A fost răpusă la pământ cu lăcomie,

Prădată de hoțul de pădure...

Tradiția morții ce-o mai urmează:

De a te îngropa acolo unde ai crescut.

Doar rădăcinele i-au rămas înfipte în pământ.

Dar ea nu va fi mâncată de viermi ca un stârv,

Poate doar gustată de timp.

Și-i va apărea ca un gând de conștiință

Nemilosului om sălbatic și, până la sfârșitul vieții,

Poate va simți o dată durerea morții acestui copac.

Și ii va pomeni prezența

De dor de umbră și parfum...

Și va trebui să trăiască doar în mirosul crimei lui,

Nebunia să-l prindă din urmă

Ca un blestem, înfășurându-l  ca o iederă

Și să moară de durere sufocat.